Cimitirul oamenilor de zapada

Ninge și zăpada le acoperă pe toate când numai noi, niște oameni ieșiți de prin case, plecați prin cimitire sau prin curți, pe drumuri care duc undeva și care de undeva vin, colorăm altfel căderea aceasta de nea. Noi, capilarele care îi spunem cerului că pământul e viu. Fără noi, doar zăpada ar fi. Fără noi, ar fi numai ea. Și ar fi alb. Prea alb ca să-ți mai poți aduce aminte ceva. Ca să iubești și ca să urăști, ca să știi unde începe și unde e marginea lumii, ca să știi unde erau urmele, ale cui erau și ce făceau ele: veneau sau plecau?