Nu-i musai sa imparti cu ceilalti

ID produsului : 689389
Codul produsului : 9789735069117
Nu-i musai sa imparti cu ceilalti
Cantitate
159 MDL

Editura

Humanitas

Atunci când avem copii și rolul de părinte ajunge să ne copleșească, instinctul ne spune să îi creștem așa cum am fost noi crescuți – este, la urma urmei, o soluție bună, la îndemână și verificată. Nu putem însă să nu recunoaștem că, pe măsură ce generațiile se schimbă, nici lumea nu rămâne aceeași, așa încât ceea ce era potrivit în copilăria noastră s-ar putea să nu mai aibă aceleași efecte astăzi. Este premisa de la care pornește excelenta carte a lui Heather Shumaker, care ne propune alternative inovatoare și curajoase la regulile arhicunoscute de creștere a copiilor, ținând totodată seama de lumea în care trăim și de problemele cărora trebuie să le facem față împreună.  Iar prima dintre regulile așa-zis „rebele“ ale autoarei ne spune să nu încercăm să le schimbăm sau să le nesocotim copiilor sentimentele, ci să le ghidăm comportamentul.   Copiii nu e musai: • să le facă pe plac adulților doar pentru că sunt adulți • să se joace „frumos“, fără să se murdărească • să-și împartă jucăriile cu ceilalți dacă nu simt nevoia să o facă  • să-și ceară scuze chiar dacă n-au greșit • să fie întotdeauna cuminți   „O schimbare binevenită după cărțile care ne sfătuiesc să-i ținem pe copii din scurt… Heather Shumaker ține seama de ceea ce au copiii nevoie cu adevărat.“ — LAWRENCE J. COHEN, autorul bestsellerului Rețete de jocuri

Recenziile produsului

Abonează-te!
și fii primul care află despre promoțiile noastre.
Favorite 0