Primul lucru care-ți trece prin minte atunci când citești această carte a lui Marcus Aurelius, împărat al Romei din secolul al II-lea, este că reflecțiile sale despre ființa umană, despre viață și moarte, sunt foarte actuale. În fond, obsesiile-frustrările-reflexele oamenilor din epoca Facebookului nu sunt foarte diferite de ale cetățenilor Imperiului Roman. Lăcomia, fățărnicia, setea de putere, minciuna, agresivitatea sunt vicii care au străbătut secole și sunt la ordinea zilei. O carte plină de înțelepciune dar și de bunăvoință. O carte care îți spune că există un rost al vieții dincolo de faimă și de bogăție. Ai nevoie de liniște sufletească? Ești stresat și te temi că peste o vreme va trebui să cauți un psihoterapeut? Ei bine, din negura timpurilor Marcus Aurelius îți dă mai multe sfaturi care te vor calma. Iată unul: „De fapt, ce lucru te nemulțumește? Răutatea oamenilor? Gândește-te la principiul că ființele raționale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele e o parte a dreptății și că oamenii greșesc fără voia lor, iar toți cei care până acum s-au dușmănit, s-au bănuit și s-au urât, străpunși de lănci, zac întinși la pământ și sunt cenușă. Atunci calmează-te!”. Recenzie de Iulian Ciocan
Ganduri catre sine insusi
ID товара : 645240
Код товара : 9789735087968
Отзывы товара
Ссылка скопирована успешно






